Top telefoane cu cele mai bune camere: Samsung vs. Huawei vs. iPhone
Samsung, Huawei și Apple (cu iPhone) și-au construit un nume pentru performanța foto. Apoi, e Google. Dar de la fiecare companie ce ai putea alege?
Samsung Galaxy S10 Plus, Huawei P30 Pro, iPhone Xs Max și Google Pixel 3. Acestea sunt cele patru telefoane populare. Acestea fac cele mai mari vânzări și atrag cele mai multe dezbateri. Sigur, trei sunt pe Android, unul pe iOS. Ca hardware, toate folosesc același lucru: un senzor, un obiectiv în fața lui și stabilizare optică (într-o formă sau alta). Ca software lucrurile sunt extraordinar de diferite.
[related]
Apple, pe iPhone, mizează pe aceeași, deja învechită, interfață și pe o oarecare post-procesare mai bună. Huawei și Samsung s-au dus în zona de inteligență artificială, recunoașterea scenelor și chiar îmbunătățirea imaginilor în funcție de scenariu (mâncare, noapte etc.). Google se bazează pe procesarea datelor și algoritmi dezvoltați să creeze imagini spectaculoase aproape din nimic (vezi modul Night Shift).
Totodată, discursul s-a diversificat. De unde până acum doi ani era despre culoare, despre HDR, despre rapiditate în focus, acum e despre fotografie de noapte, stabilizare optică (și ultrastabilizare), unghi foarte larg de cuprindere și artificiile software.
Cu toate acestea în minte, am analizat statisticile DxOMark pentru acest top. Înainte de a-l parcurge, ține cont de acest disclaimer: DxOMark testează toate telefoanele aproximativ la fel și alocă niște punctaje. La final, trage linie și pune un anumit telefon în top. Nu înseamnă că restul sunt jalnice, doar că cel de mai sus s-a descurcat un pic mai bine la anumite capitole. Tocmai de aceea am luat separat punctele forte și punctele slabe.
Huawei P30 Pro. „Monstrul” cu zoom aproape imposibil (pentru un telefon)
Huawei P30 Pro are următorul ansamblu pe spate: un senzor de 40 megapixeli f/1.6 cu stabilizare optică și unghi de cuprindere de 27mm (echivalent full-frame), 8 MP f/3.4 cu stabilizare optică, echivalent 125mm (zoom optic 5x, adică) și elementele sunt distribuite ca un periscop (dar în interiorul telefonuluI), și 20 MP f/2.2 ultrawide de 16mm. Mai are și un senzor ToF pentru măsurarea adâncimii de câmp (și defocalizarea mai precisă a fundalului).
Per total, Huawei P30 Pro a obținut un punctaj de 112 în testul DxOMark. Mai jos vezi cum e împărțit. 119 pentru fotografie și 97 puncte pentru video.
Puncte forte pentru Huawei P30 Pro: are un zoom excelent (ceea ce era evident), mai ales că poți folosi un mod hibrid pentru zoom 10x. Apoi, reușește să focalizeze foarte bine și să rapid. Totodată, expunerea e bună, la fel ca blițul. Pe video, tot autofocalizarea e lăudată, dar și stabilizarea.
Minusuri pentru Huawei P30 Pro: nu reproduce foarte bine texturile în video, iar zgomotul de imagine nu-i prea bine controlat tot pe video. Problema cu texturile rămâne și pe fotografie, dar și controlul artefactelor. Mai pierde și la reproducerea culorilor.
- Îl poți cumpăra în România de aici
Samsung Galaxy S10 Plus. Camera care are mod pentru Instagram
Samsung Galaxy S10 Plus are următorul ansamblu pe spate: senzor principal de 12 MP f/1.5-2.4 de 26mm cu stabilizare optică, senzor de 16 MP f/2.4 ultrawide de 13mm și senzor de 12 MP cu stabilizare optică pentru zoom 2x (echiv. 52mm) f/2.4.
Samsung Galaxy S10 Plus e primul telefon lansat cu interfața OneUI (disponibilă ca actualizare și pentru altele), iar Samsung a promis pe această serie o stabilizare mai bună pe video. Totodată, există un mod pentru Instagram în aplicația camerei, care îți permite să tragi o poză sau un clip și să încarci rapid online.
Per total, Samsung Galaxy S10 Plus a primit 109 puncte. 114 pentru fotografie și 97 pentru video.
Puncte forte pentru Samsung Galaxy S10 Plus: autofocalizarea funcționează excelent pe foto și video, expunerea e, de asemenea, foarte bună. Totodată, stabilizarea pe video e lăudabilă. Și reproducerea culorilor, și expunerea sunt bune. Artefactele sunt mai reduse decât pe Huawei.
Minusuri pentru Samsung Galaxy S10 Plus: cea mai mare problemă pe foto o are la defocalizarea fundalului. La zoom n-a primit prea multe puncte, cum s-a întâmplat și la reproducerea texturilor pe video. Mai pierde puncte și la controlul zgomotului de imagine.
- Îl poți cumpăra în România de aici
Google Pixel 3. Cel mai lăudat, pentru că are cele mai puține camere
Google Pixel 3 are o cameră de 12 MP f/1.8 de 28mm și asta e tot. Google a mizat pe software și pe tot ce-a „învățat” despre fotografie din imaginile pe care le-ai încărcat pe Photos. Reușește să livreze portrete rezonabile, cu defocalizare de fundal, iar modul pentru fotografie nocturnă a fost cel mai lăudat (până să vină Huawei P30 Pro).
Google Pixel 3 a obținut 101 puncte. 103 pentru fotografie. 98 pentru video.
Puncte forte pentru Google Pixel 3: expune și are o latitudine de expunere bune în aproape toate cadrele și reproduce bine detaliile. În video face o treabă bună la reducerea zgomotului de imagine și la stabilizare, iar autofocalizarea e rapidă și precisă. Dat fiind hardware-ul, face o treabă bună și la zoom.
Minusuri pentru Google Pixel 3: uneori sub-expune cadrele, fără motiv, iar culorile, pe video, sunt uneori prost reproduse. În fotografie, în unele cazuri, nu controlează prea bine aberațiile cromatice.
- Îl poți cumpăra în România de aici
iPhone Xs Max. Încă cel mai bun iPhone pentru fotografie
iPhone Xs Max și iPhone Xs au același ansamblu: 12 MP f/1.8 de 26mm cu stabilizare optică și 12 MP f/2.4 de 52mm pentru zoom 2x și are stabilizare optică. Apple a promis că pe iPhone Xs pozele HDR vor fi mai bune, defocalizarea pentru portrete asemenea, iar funcția suplimentară pentru camera foto e că poți schimba cât de mult defocalizează fundalul.
iPhone Xs Max a obținut, per total, 105 puncte. Are 110 puncte pentru fotografie și 96 puncte pentru video.
Puncte forte pentru iPhone Xs Max: autofocalizare rapidă și precisă, expunere și latitudine de expunere excelente și reproducerea detaliilor. Totodată, în video, are stabilizare optică bună. Pe foto, poate separa excelent subiectul de fundal.
Minusuri pentru iPhone Xs Max: telefonul nu excelează la balansul de alb pe video și zgomotul de imagine nu-i controlat foarte bine în anumite situații. Totodată, blițul nu e prea eficient.
- Îl poți cumpăra în România de aici
Samsung vs. Huawei vs. Apple vs. Google: cine are telefonul cu cea mai bună cameră (în funcție de nevoile tale)
Samsung Galaxy S10 sau Samsung Galaxy S10 Plus dacă vrei video de calitate și ai nevoie de zoom. Altfel, Galaxy S10e livrează aceeași calitate pentru video, doar că are senzor wide și ultrawide, fără teleobiectiv. Aceeași recomandare dacă vrei poze cu detalii și culori reproduse bine în majoritatea situațiilor.
Huawei P30 Pro dacă ai nevoie de zoom 5x sau zoom hibrid 10x, în primul rând. Apoi, pentru fotografie de noapte și în condiții când n-ai lumină suficientă. Deocamdată, s-a remarcat cel mai bine la aceste capitole.
[related]
Google Pixel 3 dacă vrei ceva simplu cu Android (că alte atuuri nu mai are).
iPhone Xs sau iPhone Xs Max dacă vrei imagini cu culori mai puțin saturate, mai realiste, și dacă ești deja prins în ecosistemul Apple. Totodată, stabilizarea optică e foarte bună.
Samsung Galaxy S10 și Huawei P30 Pro oferă moduri Pro foarte bune, dacă vrei să controlezi și mai mult imaginea (inclusiv să tragi RAW). iPhone Xs are nevoie de-o aplicație terță. Google Pixel 3 e simplu, ușor de folosit, cu doar un senzor și cu o companie care a mizat pe software.